AXA Protector

Ai nevoie de un plan de siguranţă pentru familia şi afacerea ta. Aici găseşti soluţia!

Pentru mine, familia reprezintă totul, cel mai frumos lucru de care mă pot bucura în această viaţă. Dar, totodată, familia reprezintă şi o mare responsabilitate. Mă gândesc la viitor, la ce va fi peste ani. Dacă mi s-ar întâmpla ceva, le-ar fi foarte, foarte greu din punct de vedere financiar.

Descriere ExtraopţiuniDocumente utile

Atunci când auzim despre asigurări de viaţă, mulţi dintre noi ne imaginăm că acestea reprezintă un cost suplimentar pe care cu greu ni-l putem permite.

Astfel, doar presupunem că asigurarea de viaţă este inaccesibilă şi greu de înţeles. Rezultatul: cei care vor suporta consecinţele sunt tocmai cei dragi nouă, cei care rămân neprotejaţi, descoperiţi în cazul unui eveniment nefericit. În realitate, există o alternativă pe care ne-o putem permite: asigurarea simplă de viaţă. 

De exemplu, o persoană în vârstă de 35 de ani care are doi copii şi, cum foarte des se poate întâmpla, are şi un credit de plătit, ar putea să îşi asigure o despăgubire garantată de 100.000 lei în cazul nefericit al unui deces sau invaliditate din orice cauză, plătind timp de 10 ani nu mai mult de 584 lei pe an. Cu alte cuvinte, doar 48 de lei pe lună. 

Nu-i aşa că pare simplu, uşor de înţeles iar costul nu este deloc mare? În plus, poţi completa asigurarea cu alte extraopţiuni de protecţie, incluzând chiar şi copiii tăi în asigurare.

Ce trebuie să reţii!

Ești sigur că cei dragi beneficiază de asigurare până când îşi vor putea asigura singuri întreţinerea. Chiar dacă acum te gândeşti că nu o să ai nevoie niciodată de asigurare, mai târziu, când îţi vei da seama de beneficiile ei, s-ar putea să fie prea târziu. Asigurarea simplă de viaţă nu este un angajament de care ar trebui să te temi: o poţi adapta anual, la fiecare aniversare a poliţei, sau chiar poţi renunţa la ea în momentul în care tu decizi că nu mai corespunde necesitaţilor tale.

Extraoptiunea 1Protecţie în cazul decesului din accident
Viaţa ne pune mereu în situaţii neprevăzute. Iar tu știi asta. Îți asigurăm protecţie sporită pentru o multitudine de accidente, inclusiv cel aviatic. Pentru un astfel de accident, despăgubirea creşte cu 1.200.000 Lei.

Extraoptiunea 2Spitalizarea, necesară ca urmare a unui accident
Oricând putem fi implicați într-un accident. Mai grav sau mai ușor. Când treci prin astfel de momente, banii trebuie să fie ultima ta grijă. La nevoie, AXA te ajuta să îţi plăteşti cheltuielile pentru spitalizare.

Extraoptiunea 3Spitalizarea necesară în caz de boală şi accident
Când ai o problemă de sănătate ce necesită spitalizare, singura ta grijă este să te însănătoşeşti cât mai repede. Pentru ca noi ne ocupăm de cheltuielile cu spitalizarea pentru maximum 210 zile pe an.

Extraoptiunea 4Intervenţia chirurgicală ca urmare a unui accident
Cheltuielile legate de intervenţiile chirurgicale sunt foarte mari şi îţi pot da viaţa peste cap. Dacă eşti însă prevăzător, cu ajutorul AXA, uiţi de grija acestor cheltuieli. În plus, îţi poţi permite cele mai bun tratamente şi servicii.

Extraoptiunea 5Intervenţia chirurgicală în caz de boală şi accident
Intervenţiile chirurgicale sunt foarte scumpe. În funcţie de complexitatea intervenţiei chirurgicale, AXA te susţine financiar cu până la 100% din suma asigurată în fiecare an de asigurare.

Extraoptiunea 6Invaliditate totală din boală şi accident
Invaliditatea şi pierderea capacităţii de muncă sunt o lovitură grea pentru oricine. În astfel de momente, e bine să ştii că cineva îţi este alături. Dacă eşti încadrat în gradul I de invaliditate, te susţinem financiar prin plata sumei asigurate.

Extraoptiunea 7Protecţie necesară în cazul apariţiei unei boli grave
Fiecare dintre noi, într-un anumit moment din viaţă, se poate confrunta cu o boală gravă. De aceea, e bine să fii pregătit. Asigurarea pentru 6 sau 32 de afecţiuni grave îţi oferă banii necesari pentru ca tu să beneficiezi de cele mai bune tratamente și servicii medicale.

Extraoptiunea 8Scutire de la plata primelor în caz de invaliditate
Un accident sau o boală gravă ne poate aduce în situaţia de a nu mai putea munci. În astfel de situaţii, nu trebuie să mai plăteşti primele pentru asigurare, însă tu beneficiezi în continuare de protecţia oferită de AXA.

Suntem aici pentru a te ajuta. În funcţie de situaţie, completează formularul potrivit.

Formulare utile
AXA-Documente utile-icon pdfNotificare în caz de decesDescarcă
AXA-Documente utile-icon pdfFormular pentru modificări generaleDescarcă
AXA-Documente utile-icon pdfFormular de renunţare la cererea de asigurare/
Solicitare a încetării contractului de asigurare
Descarcă

Ne place să fim transparenți și credem că este important să fii mereu informat.

Condiții generale
AXA-Documente utile-icon pdfCondiții contractuale generale de asigurareDescarcă
Condiții specifice
AXA-Documente utile-icon pdfCondiții specifice pentru asigurarea de viață AXA ProtectorDescarcă